369 de permise de conducere au fost ridicate de Revelion

369 de permise de conducere au fost ridicate de Revelion
Publicat: 01/01/2024, 12:32

369 de permise de conducere au fost ridicate de Revelion, dar nu s-au înregistrat evenimente grave în noaptea dintre ani, anunță Ministerul de Interne într-un comunicat.

”În ultima zi a anului 2023 nu au fost înregistrate incidente de ordine publică grave, aproximativ 23.800 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne fiind la datorie, la nivelul întregii ţări, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, creşterea gradului de siguranţă rutieră, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În condiţiile unui flux crescut de persoane în staţiunile turistice şi în locurile unde au fost organizate evenimente publice de amploare, dar şi a creşterii valorilor de trafic rutier, au fost dispuse, din timp, măsuri de suplimentare a dispozitivelor MAI”, se arată în comunicat.

Angajaţii MAI au intervenit în ultimele 24 de ore la 4.443 de evenimente în sprijinul cetăţenilor, 3.014 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.429 situaţii de urgenţă.

”Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de drum pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor şi au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 369 de permise (dintre care 60 pentru consum de alcool şi 9 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 187 de certificate de înmatriculare. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 899 de posibile infracţiuni, aproximativ un sfert dintre acestea fiind sesizări din oficiu”, mai precizează MAI.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după realegerea lui Trump
Conversație senzațională între Gigi Becali și Tzancă Uraganu: „Băi, să nu pui nasul pe…” Această...
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
Descoperirea care schimbă tot ce știm despre daci. Ce au găsit oamenii de știință care...
Mama Nataliei, fetița moartă în accidentul din Timișoara, distrusă de durere: "Vei trăi mereu în...
Cea mai mică "țară" din lume se află în Europa și are doar 3 locuitori....
Ce s-a întâmplat cu „Prințul cu antemergător”, după ce s-a ţinut după o maşină de...
Kira Hagi, apariție SENZAȚIONALĂ! Nici la nunta lui Ianis Hagi nu a arătat atât de...
Cea mai sexy soție de fotbalist din România, în pragul ANOREXIEI! A șocat cu ultima...
Tată din Alba, condamnat la 3 ani de închisoare pentru că şi-a întors copilul împotriva...
"Înger drag!" Mama Nataliei, fetița de 10 ani ucisă în accidentul de la Timișoara, sfâșiată...
Cât va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025: Aproximativ 5 milioane de seniori...
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
❗ Solicitarea RAR: Ce să NU faci când duci mașina la verificare ❗
Israelul semnează un acord de 5 miliarde de dolari pentru achiziţia a 25 de avioane...
Cea mai MARE dintre minunile lui IISUS a fost în sfârșit explicată de știință
Zi de doliu în România. Cel mai mare artist s-a dus în ceruri. Adio, Daniel...
Ema Uta explodează! Ce a scos-o din sărite pe vedetă, e legat de bani
Mesajul vulnerabil transmis de Oana Paraschiv după ce ea și Mihai Găinușă au părăsit Asia...
Femeia care a dispărut fără papuci în picioare înainte de Revelion a fost găsită. Veste...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
3 ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Apropiații au reușit să-i îndeplinească marea...
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Culorile insectelor se schimbă din cauza oamenilor, arată un studiu